Tutoriale video
Scopul tutorialelor video de pe canalul meu de YouTube, este să aducă materiale la îndemâna oricui pentru a realiza diverse proiecte în casă, garderobă sau grădină.
Materialele video sunt prezentate în cel mai simplu mod posibil și aduc de cele mai multe ori diverse alternative ușoare pentru a realiza idei complexe.
Ideile pe care le aleg și le filmez sunt făcute în funcție de preferințele mele. Am renunțat să creez tutoriale care să încerce să țină pasul cu trendurile virale, care sincer nu aduc nicio valoare pentru viitoarele generații.
În plus făcând materiale care nu mă reprezintă doar pentru a aduce vizualizări m-ar înstrăina de scopul meu inițial, și anume să creez din plăcere.

Încerc să țin cont și de vocea publicului meu, și sunt multe materiale video create special pentru ei.
Viitorul va aduce multe proiecte complexe, unice și utile în același timp. Pe lângă tutoriale video, pe blogul meu se pot găsi și articole pe teme gen: DIY, life style, tips and tricks și alte step by step-uri. Practic platforma mea este un loc unde se pot regăsi multe materiale pentru cei care sunt în căutare de idei deosebite, care uneori ies puțin din tipar.
Experiența mea stă în dorință de a mă pune în fața unor proiecte pe care nu le stăpânesc, pentru a lărgi câmpul meu conceptual.
Pentru a duce un proiect nou la bun sfârșit, urmez un plan prestabilit. Întotdeauna voi începe cu o cercetare amănunțită, iar dacă consider că nu am suficiente informații utile, prefer să amân până în punctul în care reușesc să fac un plan concret după care să lucrez.
Branduri partenere
